Anul Domnului 2015. Cum a apărut Outdoor activities in Romania.

Păi a aparut destul de simplu: simțeam că mă plafonez așa că a trebuit să iau o decizie.

Am zis într-un articol anterior că 2014 a fost un an excelent; pentru cineva care pornise de la un mare zero lucrurile se mișcaseră destul de repede și bine.

La sfârșitul sezonului nu mai aveam nici o îndoială că ideea era bună, că turiștii străini erau interesați de tururi active. În același timp îmi era clar că nu mai pot și nu mai vreau să fiu omul care face de toate; mergeam ca ghid și șofer în tururi (unele consecutive), făceam acte, făceam reclamă (atât cât mă pricepeam), compuneam excursii, închiriam mașini etc. Până la urmă într-o afacere trebuie să înveți să delegi și să dai de muncă și altora altfel devii sclavul propriului business.

Cu toate că eram convins de cele scrise mai sus instinctul îmi spunea că ar trebui să mai aștept un an și să mai cresc; de-abia dupa aia să fac o firmă de turism și să angajez pe cineva.

Până la urmă am decis că vreau să joc în altă ligă așa că am început demersurile: am făcut firma de turism. Partea legală s-a rezolvat repede: am plătit o firmă de avocatură iar actele au ieșit rapid. Contabil aveam așa că am rezolvat și partea asta. Următorul pas a fost să fac angajări iar cel mai simplu a fost să îmi angajez rudele apropiate.

Am înființat firma în Aprilie 2015 și am plecat la drum cu vise mari; aveau să se năruiască însă destul de repede.

Probleme în paradis

Plin de entuziasm am pus la punct structura organizatorică a firmei, am stabilit atribuțiile fiecăruia și remunerația. Știam ce vrem să vindem și cui și aveam niște produse bine stabilite.

Și totusi, care au fost problemele? De unde au apărut? Uitându-mă înapoi pot să zic că cei trei membri ai echipei (aici mă includ și pe mine) erau complet diferiți unul de celălalt; erau trei oameni cu așteptări diferite (inclusiv financiare), viziuni diferite, stiluri de lucru diferite.

Una din greșeli (pe care mi-o asum în totalitate) a fost faptul că m-am bazat pe reclama din anul anterior; nu am făcut reclamă în mod constant în 2015 așa că lumea a uitat de mine. Firma oricum era la început așa că nimeni nu știa de ea, iar cine știa de mine din anii anteriori…m-a uitat repede. Deci luați aminte: reclama este sufletul comerțului și trebuie făcută din timp și CONSTANT!

Altă greșeală a fost faptul că am previzionat niște încasări foarte mari încă din primele luni neluând în calcul faptul că nimeni nu știa cine suntem și ce facem. Pe scurt, planul nostru de afaceri era așa de ambițios încât din prima lună trebuia să avem niște încasări mari (ca să nu zic spectaculoase) care să acopere cheltuielile cu salariile și utilitățile, plățile către furnizorii de servicii. În prima lună am avut într-adevăr niște încasări substanțiale însă dupa aceea lucrurile au început să meargă în jos.

Faptul că nu am avut o strategie de marketing clară și pusă la punct a fost o altă greșeală. Din asta am învățat o lecție usturătoare care însă mi-a folosit în anii următori.

Nu am știut și nu am vrut să ne folosim de social media așa cum ar fi fost normal iar acest lucru s-a simțit; nu mi-am dat seama de asta chiar atunci ci în anii ce au urmat (când am încercat să scot cât mai multe rezultate din facebook și instagram).

Încă nu îmi pot explica pe deplin de ce 2015 a fost un an slab pentru firmă. Lăsând la o parte greșelile enumerate mai sus în acel an am avut parte exact de turiștii pe care NU îi targetam (cei care călătoreau singuri, care vroiau să se alăture unui grup, aveau bugete reduse); cu alte cuvine am atras o clientelă total diferită de ce avusesem până atunci.

Am conștientizat că avem probleme mari prin luna Iunie. De regulă tururile lungi și profitabile (de la 5 zile în sus) se stabilesc până în primăvară, prin early booking; ei bine, primisem doar o  singură rezervare de acest gen.

Până în luna August onorasem tururi din care de-abia plăteam salariile angajaților; încasările erau jalnice. În curând am ajuns în situația în care întârziam plata salariilor iar oamenii mă întrebau când le dau banii; de la asta până la a ne certa nu a lipsit mult.

Eram plin de draci și mi se părea că nu găsesc nici un fel de înțelegere la colaboratorii mei. La un moment dat le-am dat un email în care mi-am vărsat amarul și mi-am exprimat nemulțumirile la adresa lor (din cauza neînțelegerilor dintre noi ajunsesem să comunicăm mai mult pe mesaje și email). Reacțiile au fost așa cum mă așteptam: cu acuzații și remarci ironice sau sarcastice. Una din picăturile care au umplut paharul a fost întrebarea: auzi, dar tu când dai salariile? Asta în condițiile în care eu nu îmi mai luasem salariul de ceva vreme…

Ideea e că afacerile în familie…nu sunt o idee bună; am auzit-o de la alții însă nu am crezut-o dar m-am convins pe pielea mea.

În concluzie, până când s-a terminat sezonul lucrurile au mers foarte prost. Lunile în care trebuia să avem cereri multe și încasări mari au fost aproape goale; firma se îndrepta către un sfârșit de an cu probleme.

Pus în fața unei astfel de situații am fost nevoit în cele din urmă să renunț la angajați. Lăsând la o parte orgoliile noastre și părerile disonante, a trebuit să accept că în formula aia nu aveam cum să funcționăm; nu eram uniți de o viziune comună și probabil asta a fost o altă greșeală de-a mea: nu am putut articula ceva la care să aderam cu toții.

Sfârșitul anului m-a adus în situația în care fumam de rupeam și mă confruntam cu spectrul eșecului. Eram ca o echipă de fotbal din divizia A care nu își putea explica, năucită, cum de primise goluri de la o echipă din divizia C.

M-am gândit serios să închid firma și să mă apuc de altceva. Contabilul m-a anunțat și el că stăm prost de tot; ce să mai zici când primești astfel de vești?

Îmi venea să plâng de nervi. Au urmat câteva săptămâni în care m-am cufundat într-un abis și nu am vrut să ies de acolo. Am avut tot felul de planuri și de gânduri contradictorii; seara îmi spuneam că închid și deschid altă afacere, dimineața mă trezeam și îmi ziceam că trebuie să îmi asum eșecul și să continui pe drumul ăsta însă mai inteligent.

Până la urmă am ajuns la concluzia că așa e în orice afacere, cu suișuri și coborâșuri. Când a mers bine nu am avut de ce să mă plâng; acum trebuie să gust și din partea amară a antreprenoriatului.

Încet-încet mi-am pus ordine în gânduri, am reflectat la ce am greșit și mi-am făcut planul pentru a reveni în forța în 2016. Rezultatele s-au văzut, nu așa rapid cum am sperat, însă au dus la niște ani de succes.

Churchill a zis: eșecul este modalitatea prin care ai șansa să o iei de la capăt în mod inteligent. Iar eu cred în asta.

Și mai cred în ceva: din succes nu înveți nimic; din eșecuri însă înveți o grămadă. Food for thought :).